In capatul acelui hol scurt, la nici doi metri in fata mea - nici nu cred ca mersesem pana aici mai mult de 3 metri de cand intrasem, in linie dreapta - o usa intre-deschisa, de unde se putea observa lumina palida a unei lumanari. Probabil acolo electricitatea nu mai ajunse; de fapt, acel living era singurul loc luminat de electricitate, din mijlocul tavanului, unde un candelabru trona, unul dintr-acela cum numai la muzeele de lucruri antice poti vedea. Impresionant un astfel de lucru intr-un apartament asa modest.
Exact in dreapta locului in care eram eu acum, observ o alta usa, la fel, intre-deschisa. Puteam zari in aceasta, care era bucataria, pe baiat, scotocind prin sertare si preparand ceva, probabil o masa cu ce putea gasi si ceva din ce cumparase. Dar camera din capat imi atragea atentia intr-un mod bizar, de parca ma invita inauntru. Am mai aruncat o privirea spre bucatarie, apoi spre capatul holului, dupa care am pasit incet intr-acolo.
Crapatura usii lasa loc luminii palide si usor timida a lumanarii, care parea motivul pentru care eu eram asa atrasa sa vad ce este inuntru. Un sanctuar in mijlocul desertului, probabil in mintea mea. Si oare ce ma asteptam sa gasesc in acest sanctuar? Bineinteles, o creatura mirifica, o zeitate, ceva care sa poata raspunde la intrebarile la care oamenii de rand nici macar nu indraznesc sa se gandeasca. Fascinatia mea parea obsesiv de ciudata si, probabil, venind din mintea cuiva cu probleme psihice serioase. Lumea imaginara din mintea mea nu era, insa, decat realitatea. Era aceeasi lume cu cea pe care o vedeau toti, numai ca eu o analizam din alte puncte de vedere, si astfel, imaginea devenea diferita in ochii mei.
De mai mult de doi pasi nu am avut nevoie pentru a ajunge exact in tocul usii, impingand usor lemnul acesteia cu mana, nu mult, dar suficient cat sa ma strecor inauntru. Aici, observ si alte doua piese de mobilier din apartament care nu pareau a fi la locurile lor intr-un astfel de mediu. Un pat destul de incapator, dintr-un lemn inchis la culoare - abanos, banuiam eu - si cufarul de la picioarele acestuia, din acelasi lemn, ce parea vechi si insuficient de rezistent, dar neprafuit si avand aranjata frumos pe el o esarfa lata, de un rosu aprins.
Din locul in care ma aflam acum nu putea sa-i vad chipul persoanei din pat, aceasta avand capul intors usor in cealalta directie, si anume spre fereastra. Draperiile erau trase; nu ca ar fi fost vre-un felinar aprins afara care sa deranjeze cu lumina sa. Pasesc tacuta, intr-un ritm incetinit de atmosfera aceea de intuneric si necunoscutul ce ma atragea intr-un mod bizar.
Intotdeauna am fost o persoana curioasa, dar mereu am reusit sa aflu tot ce doream prin alte medote care sa nu-mi arate aceasta ... slabiciune. Acum eram ca pisica ce zareste un lucru stralucitor in zarea indepartata si neexplorata, si fara sa gandeasca sau sa se asigure, se avanta intr-acolo, fermecata - asta aveam sa-mi dau seama mult mai tarziu, acasa fiind.
Imi ramasese in minte chipul baietelului din camera alaturata cand imi spuse in parc, cu zambetul sau pe chip, ca nu se poate intoarce acasa fara nimic. Vroiam sa stiu pentru ce plecase el asa hotarat in oras, pentru ce s-a zbatut in fata celor care stia ca nu ar avea sanse sa-i invinga, pentru ce s-a riscat la o ora asa de tarzie, o viata asa de tanara si frageda ca a lui sa iasa pe strazi, cu un scop precis in minte. Stiu ca nu suna normal, dar pur si simplu vroiam sa inteleg acel sentiment. Ma iritase prea mult zambetul lui simplu si sincer incat sa nu imi doresc sa o vad macar pe fiinta care il aministreaza.
Ajung la picioarele patului, intr-o parte, in timp ce lumanarea inca palpaia tacuta pe noptiera, si femeia parea sa nu fi observat inca prezenta mea. Apropii mana, atingand usor cu varful degetelor asternutul patului. Am fost mereu de parere ca cu o astfel de atingere, aproape insesizabila, profiti la maxim de simtul tau tactil, putand sa observi in modul acesta detalii ale texturii ce altfel ar fi imposibil.
Femeia din pat se misca incet, intorcandu-se in lumina palida cu fata spre mine, abia tinandu-si ochii deschisi. Am ramas blocata pentru un moment; nu stiu ce gandisem pana atunci de intrasem in camera, dar acum sigur nu parea o idee buna, nici macar logica. Ce motiv aveam sa fiu acolo?
- Imi cer scuze, eu... ma fastacesc putin pe loc, miscandu-mi incontinuu privirea in jur, parca incercand sa gaasesc motivul venirii mele aici. Imi pare rau daca v-am deranjat din odihna... a fost o greseala, zic grabita si incurcata, in timp ce incercam sa imi fac drum spre usa.
- Stai...
Vocea aceea ce nu putea fi ignorata m-a facut din nou sa raman pe loc, inghetata. Bizar, pentru ca tonul nu era nicidecum rastit, ba din contra; slabit, abia auzit, pierdut chiar pana la terminatrea unui cuvant atat de simplu si scurt. Ma intorc incet, in timp ce aceeasi voce blanda continua:
- Imi aduci, te rog, un pahar cu apa?
Intorc capul confuza, de parca cine stie ce-mi ceruse, dupa care reusesc sa rostesc un:
- S-sigur. Imadiat, dupa care dispar pe hol, afara din camera, si apoi imediat in bucatarie, oprindu-ma deasupra chiuvetei, privind in gol in peretele din fata mea, spijinindu-ma cu mainile pe marginea dulapului.
Baiatul era inca acolo, aranjand ceva intr-unul din sertare. Intoarse capul spre mine mirat.
- Ce ai patit? intreaba cu niste ochi mari.
- N-nimic. Uhm... mama... mama ta vrea niste apa.
- Mama? Ai vorbit cu ea? intreaba el, putin alarmat.
- Da... Nu. Adica, mi-a zis sa-i aduc un pahar de apa.
- Ah... rasufla el usurat. Asta e ceva. De obicei, este foarte speriata cand este in casa o persoana pe care nu o cunoaste. Nu reactioneaza bine. Sophie facu ochii mari, inghitind in sec. Gandul ii fugi acum la ce s-ar fi putut intampla in modul in care intrase ea in camera.
---- to be continued
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu