Cap 1.7

Am ajuns la marginea parcului destul de repede in acel ritm oarecum grabit. Mi-ar fi placut sa mai pierd putin timpul prin parc, pentru a vedea cu ce isi ocupa timpul gasca de asa-zisi smecherasi de care se auzea in liceu, insa nu avem nici chef, si nici cum, avand in vedere ca -desi nu-mi pasa in mod special de ce se intampla cu el - trebuia sa duc o posibila prada departe de pradator. Ma opresc pe trotuarul imediat parcului, aruncand o privire pe strada. Chiar pierdusem destul timp pe-acolo - nu prea mai parea ca acest oras sa fie ocupat de vre-un fel de viata. Pur si simplu totul era nemiscat; se observa vag in zare, pe bulevard, cate o lumina trecatoare de la putinele masini care circulau atunci.

- Unde stai? intreb de-odata, cu privirea atintita spre baietelul de langa mine. Se oprise in dreapta mea, acum uitandu-se o clipa la mine mirat, lucru care ma facu sa-mi dau seama ca nu avea de gand sa raspunda, atata timp cat nu va intelege despre ce vorbesc. Inspir adanc si-mi dau ochii peste cap, inainte sa continui.

- Trebuie sa te duc acasa.

In loc sa-l lamureasca ce am zis, statea acolo in continuare, uitandu-se mirat la mine, intr-un mod oarecum speriat.
O miscare a mea din ochii il facu parca sa se trezeasca din acea visare in care intrase si tresari imediat:

- Ah... uhm... in partea veche a orasului, ezita el, privind in acea directie.

Nu parea atat de speriat pe cat credeam ca ar fi in aceasta situatie, ceea ce ma facu sa cred ca nu e prima data cand trece printr-o situatie de genul acesta sau ca nu e prima zi care se termina inainte ca el sa fi ajuns acasa, unde - teoretic - este in siguranta.

- Haide, se face tarziu si n-am chef sa pierd timpul pe strazi, cand am alte lucruri mai bune de facut, pornesc spre strada goala, luand directia indicata, vorbind pe final mai mult pentru mine.

Nu statu pe ganduri si porni si el brusc pe langa mine, cu pasul la fel de grabit. Ii simteam privirea atintindu-ma din cand in cand prin intunericul in care se lasase o liniste mediocra. Aerul nu era lipsit de greutate, dar nici nu puteai simti vreo tensiune in el. Era pur si simplu... respirabil. Sau faptul ca parcursesem astfel de drumuri de alte zeci de ori inainte de acesta ma facuse pe mine imuna la sentimentul de greata si repugnanta pe care il provoca de obicei aburul acela de dupa o ploaie de toamna, combinat cu poluarea din aerul orasului.


Nu stiam sigur daca ploaia se oprise de tot sau nu. Parea ca intram intr-o panza de chimicale cu fiecare pas pe care il faceam catre partea asta a orasului. Era cea mai aproape de zona industriala, ceea ce o facea automat si cea in care te-ai fi asteptat cel mai putin sa locuiasca cineva. Dar blocuri erau. Pe fiecare strada, care parea sa piarda cate un centimetru din latime cu fiecare pas pe care il faceam inainte, erau blocuri de maxim 4 etaje, aglomerate unul langa altul, unele lipite intre ele chiar, fiecare lasand cate o alee care sa duca dupa cateva colturi la stanga si la dreapta intr-o infundatura. Treceam pe langa toate, aruncandu-i privirea la fiecare dintre ele pana in intunericul din capat, nereusind sa nu ma gandesc la faptul ca pareau a fi locurile ideale pentru o crima sau un viol.

-Stai.