Cap 1.3

Ploaia nu se oprise inca. Nici macar nu stiu cat timp trecuse de cand eram acolo, in ploaia aceea marunta, care facea totul in jur sa arate mohorat. Probabil era deja spre asfintit, cand aud o voce strigandu-ma:

- Sophie!

Am intors capul oarecum mirata ca cineva cunoscut de mine (sau ce putin care ma cunostea) sa fie pe o asa vreme pe-aici, si vad o fata alergand spre mine, intr-o mana avand umbrela deschisa si in cealalta cateva carti. Era o colega de camera, al carei nume nu m-am chinuit sa-l tin minte niciodata, deoarece mereu mi se paruse fata aceasta chiar mai ciudata ca mine. Statea mereu cufundata in catile ei, fara sa socializeze cu prea multa lume; si cand facea asta (cum incepuse si cu mine) nu inteleg pe ce criterii se baza. Ma rog... sincer nu mi-am batut capul cu asta niciodata, mai ales ca nu eram genul de persoana caruia ii place sa asculte cum incepea ea sa povesteasca diverse chestii care mai de care mai ciudate.

Ajunse langa mine, oprindu-se si apecandu-se putin, respirand greu, de parca ar fi alergat suta de metrii, viteza.

- Ce faci singura aici? intreaba ea, cand isi reveni. Stii, ar trebui sa te duci undeva la adapost... chiar daca nu ploua tare, nu e bine sa stai aici. Poti sa recesti, sau si mai rau ...
Deja incepuse sa ma plictiseasca cand incepu sa-mi tina teorii despre avantajele si dezavantajele statului in ploaie, desi nu ii adresasem nici un cuvant de cand venise. Ciudat cum fata asta, de fiecare data cand vorbea, nu privea persoana cu care dialoga – bine, care ii asculta (sau nu) monologul – direct in ochi; ocolea evident privirea persoanei din fata ei si avea un tic la maini, fecandu-si mereu degetele intre ele.

- ...chiar si asa, nu vad nimic placut in asta, incheie ea monologul caruia nu i-am mai dat atentie in mare parte.

- Ma plictiseam in dormitoare, raspund scurt, doar pentru a nu fi atat de nepoliticoasa incat sa nu zic chiar nimic din moment ce ea a venit la mine si incepu sa vorbeasca.

Cu un gest brusc, ridica mana stanga pentru a se uita la ceasul de la mana, si zise pe un ton grabit:

- Eu mi-am luat cateva carti de la biblioteca din oras. Dar acum ma scuzi, trebuia sa ma apuc de studiat acum 15 minute si numai am timp de pierdut.

Zicand acestea, porni imediat cu pasi rapizi pe alee, spre iesirea din parc. Dupa cum ziceam, nu agream conversatiile cu ea, asa ca nu imi parea rau ca ramasesem din nou sigura acolo. Desi nu observasem pana acum, eram mai putin plouata decat ar fi trebuit sa fiu in mod normal. Ridic privirea si observ ca ma aflu sub crengile mari ale unui artar.

Nu stiu cat timp mai trecuse de atunci, dar deja incepuse sa se intunece afara. In spatele meu, dupa lac si peste zidurile mari ale cladirilor orasului, soarele apunea.