Cap 1.4

‚Inca o zi pierduta in parc...’ gandesc eu, ridicandu-ma de pe banca, in continuare stand cu mainile in buzunar, cu gandul sa plec spre casa. Dar inainte sa pornesc la mers, vad din cealalta directie pe cineva venind pe alee, in aceeasi directie in care eu ma indreptam cu gandul sa ajung acasa. Si cine altcineva decat baietelul care se opri langa mine acum ceva timp in urma sa imi toceasca creierii putin. Ma intrebam de ce a trecut atata timp de cand plecase spre magazin, si de-abia acum se intorcea, dar nu ba batea atat de tare acest gand, incat sa ma opresc si sa ma intorc, ci altceva mi-a atras atentia. Chiar mai in fata baietelului, pe drum intre mine si el, era, undeva pe marginea aleei - sprijinita de un copac acolo si facand o oarecare galagie – o gasca de vreo cinci, sase baieti. Vreo trei dintre ei erau de la liceul meu; genul acela de ‚baieti de cartier’ care se cred mai presus, ca pot sa-i controleze pe toti si sa obtina orice vor. Prin amenintari si forta fizica, bineinteles.

‚Sincer nu am chef de asta acum...' gandi Sophie, ducandu-si mana spre frunte, la baza nasului, masand-o cu varful degetelor si inchizand ochii pentru o clipa. Stia ca de fiecare data cand sunt ei prin apropiere, trebuia sa iasa scandal. Fara exceptie. Pentru ei nu conta unde se aflau; fie ca erau intr-un magazin, fie centrul orasului, fie padure sau parc, ei trebuiau sa faca ceva pentru a iesi in evidenta, nu conta daca pozitiv sau negativ; si, desigur, in cele mai multe cazuri, nu se putea vorba de pozitiv.

Ma gandeam ca poate exista vreo sansa sa treaca cineva pe-aici in urmatoarele momente, pentru ca eu sa nu fie nevoita sa intervin in vre-un fel in ceea ce se intampla acolo, dar cum si localnicii de aici erau foarte superstitiosi, nu puteam pur si simplu sa astept imposibilul, cand majoritatea probabil erau deja de mult in case, pregatiti sa inchida usile bine si sa-si traga jaluzelele. Asa ca visul unui fair play cade in fata acestor baieti. Oftez scurt, incercand sa ignor gandul care imi spunea nonsalant ca nu este nici pe departe treaba mea si ca ar trebui sa-mi vad de planul meu de a ma intoarce acasa.

Inspir adanc – in niciun caz pentru a prinde curaj, cu pentru simplu fapt de a-mi frana impulsul de a pleca de acolo – si pornesc spre ei cu pas mic, deloc grabit, dorindu-mi sa se intample ceva intre timp sa numai fie nevoie sa ma implic si eu, si sa pot cat mai curand sa-mi urmez drumul obisnuit.

Ei nu ma observasera inca; mai repede ii simtira prezenta prazii mai tinere decat mine si care era si mai aproape. Unul dintre baieti, se ridica, scotandu-si o mana din buzunar, pentru a-si lua tigarea din gura, nu inainte de a mai trage o data fum in piept, si in cativa pasi rapizi ajunse in fata copilului. Il cunosteam din vedere si din ce auzeam prin liceu, asa ca imi mirosea si mai mult a probleme.

Baietelul incerca sa-l ignore si sa mearga in continuare, incercand sa schimbe putin directia pentru a-l ocoli in drumul sau, insa acesta il prinse cu o mana de gluga exact cand se afla in dreptul lui. Copilul incerca sa se elibereze. Reusi, nu se chinui sa-l tina mai mult asa, pentru ca oricum amicii din gasca sa erau deja acolo, in toate directiile posibile, inconjurandu-l pe baietel la fel cum leii isi inconjoara prada neajutorata.

Cat de nedrepte imi pareau documentarele despre viata animalelor din savana, neintelegand cum sa mai interpreteze cineva termenul de ‚fair fight’, cand biata antilopa este din start cu un handicap destul de mare, in timp ce leul este avantajat din creatie.

- Unde te grabesti, prichindel?
Uneori, leul este mai nenorocit.
Copilul nu raspunse, incercand sa isi pastreze un chip cat mai normal, dupa cate imi dadeam seama, parea sa se chinuie sa afiseze o anumita mimica - cel mai probabil ii era teama ca, din reflex, sa se uite urat la ei sau sa se strambe, si asta chiar nu l-ar fi ajutat.

- Hei, Nick, uite ce are ciutanelu' aici! zise unul din ei pe un ton oarecum surprins, dupa ce insfaca punga ce o cara baietelul strans in mana si scoase din ea cateva folii cu ceva ce pareau a fi medicamente.

Nick intoarse privirea dezinteresat si putin amuzat de situatie, ducand tigarea la gura apoi, in timp ce se deplasa doi pasi spre cel care il striga.

- Hm... lua foliile de la el, analizandu-le cu ochii mai ingustati, dupa care se intoarse spre copil, care era tinut de unul din ei de gluga de la geaca, facandu-l sa para ca sta agatat intr-un cuier. Astea ce sunt, pustiule? ridicand mana cu foliile.

- Sunt medicamente pentru mama! Pune-le inapoi! izbucni baietelul, incruntandu-se, incercand sa scape din prinsoare, dar cel care il tinea il scutura putin, enervat. Baietelui incerca sa se intoarca putin spre el, pentru a-l musca de mana, dar miscarea ii fu anticipata, si cel care il tinea ii dadu repede avant intr-o parte, cu o expresie scarbita, facandu-l sa cada destul de violent langa alee, pe iarba uda.

- Aproape m-a muscat chestia asta!

- Periculosi astia in miniatura, rase Nick, urmarind totul la fel de amuzat si detasat ca pana acum, apropiindu-se de baietelul cazut, cara incerca sa se ridice, desi dupa cat se grabea, probabil stia ca imediat ce va fi in picioare ori va fi impins iar, ori se va intampla altceva, oricum nu ceva pozitiv pentru el.

- De ce mi se pare mie ceva gresit in tabloul asta? ma apropii eu, cu pasul acum oarecum grabit si apasat, oprindu-ma undeva in fata lui Nick, in incercarea penibila din mintea mea de a-l face sa nu se apropie mai mult de copil. Pe chip probabil mi se citea enervarea la vizionarea unei asemenea faze. Inteleg ca natura a nemiloasa si lantul trofic este format dupa anumite reguli, dar nu cred ca asta include faptul ca bestiile in numarul asta sa atace prada mai mica si, pe deasupra, singura.

Se uitau toti mirati spre mine, inclusiv mica victima de pe jos.

Grozav! In ce ma bag eu? realizez eu de-odata, gandindu-ma ca se intunecase deja si prin jur erau putin sanse sa mai treaca cineva.